Vreau să încep prin a vă întreba: ce ați face dacă nu ați putea folosi decât degetele de la un picior și nimic altceva? Probabil că nici nu vă puteți imagina o astfel de viață, și mie mi-a fost greu. Și totuși, cunosc o persoană care a reușit să realizeze, folosindu-se doar de degetele de la un picior, mai mult decât ar putea face cineva care are toate funcțiile sănătoase. Persoana respectivă suferă de o afecțiune musculară pentru care, din pacate, în acest moment nu există niciun tratament.
Există mai multe tipuri de boli ale mușchilor, iar diferența dintre ele constă în modul în care acestea afectează buna funcționare a organismului. Singurul tratament recunoscut în lume constă într-o serie de exerciții sub atenta supraveghere a unui specialist prin care, chiar dacă nu reușim o vindecare propriu-zisă, putem susține funcțiile mușchilor.
Exercițiile trebuie stabilite pentru fiecare pacient în parte pentru că unele grupe de mușchi pot fi afectate mai rapid decât altele. Contează de asemenea intensitatea exercițiilor și trebuie să avem grijă să nu forțăm prea mult organismul, oboseala excesivă slăbind mușchii.
V-am obișnuit cu povești, am una și astăzi. Aș vrea să vă vorbesc despre o persoană a cărei viață poate fi o adevărată lecție pentru noi toți.
Atunci când a venit pe lume medicii le-au spus părinților că fata lor nu va trăi mai mult de 3 ani. Cu toate acestea voința ei a fost mai puternică decât orice prognostic astfel încât a ajuns la vârsta de 32 de ani și are planuri pentru mulți ani de-acum înainte. S-a luptat cu boala nemiloasă care i-a slăbit mușchii puțin câte puțin, cu fiecare zi din viața sa. Înainte de a începe scoala își pierduse deja funcțiile motorii dar asta nu a reprezentat un obstacol: mama ei o ducea la școală zilnic în scaunul cu rotile.
Boala și-a urmat cursul iar atunci când a venit vremea să meargă la liceu brațele nu o mai ascultau. În ciuda tuturor acestor lucruri, nici atunci nu a renunțat să creadă în ceea ce își dorea de la viață. Mama ei a ținut locul mâinilor și astfel a continuat să răsfoiasca paginile cărților și să învețe tot mai mult. După liceu a venit vremea facultății. A învățat foarte bine și a terminat facultatea cu brio și nu s-a oprit aici. S-a înscris la o altă facultate, a luat examenul doar că, de data asta boala nu i-a mai permis să își urmeze visul. A avut rabdare până în anul următor când a susținut din nou examenul de admitere și astfel a devenit, pentru a doua oară, studentă. Oricât de greu i-a fost nu a renunțat niciodată la luptă, a crezut în ceea ce și-a dorit și a avut ambiția să-și îndeplinească fiecare vis.
Nu s-a rezumat doar la studii. I-a ajutat pe cei care sufereau de aceeași boala ca și ea, a scris câteva articole, a dat chiar și interviuri la diferite televiziuni. Și toate astea folosindu-se doar de degetele de la un picior. Spunea, la un moment dat, că are nevoie de 48 de ore ca să scrie un articol…
Atunci când avem de depașit un obstacol greu în viața noastră ni se întâmplă să dăm vina pe Dumnezeu și să ne simțim nedreptățiți. În cazul acestei fete fiecare experiență i-a întărit credința și a făcut-o mai puternică. Poate tocmai credința pe care a avut-o i-a dat ambiția și forța aceasta de a se autodepăși, în ciuda problemelor de sănătate și a limitelor pe care acestea le impuneau.
Cred că viața ei este o adevărată lecție pentru noi toți, trebuie doar să o citim cu atenție și să o înțelegem. Recunosc, m-a afectat povestea ei atunci când am aflat-o și am înțeles că important este ceea ce facem cu resursele pe care le avem, oricat de mici ar fie ele. Nu contează cât de mult trăim sau cum trăim, ci ceea ce lăsăm în urma noastră atunci când părăsim această lume.
Oare… urmele pe care îi lasă pașii noștri spun la fel de multe ca urmele lăsate de această tânără?
Tuncay Öztürk, specialist fizioterapeut/osteopat Acibadem Istanbul
0727 464 464
tuncayozturkoffice@gmail.com