Probiotice în loc de antidepresive
top of page
  • Poza scriitoruluiTuncay Ozturk

Probiotice în loc de antidepresive



Dragi prieteni,

Vreau sa vă vorbesc despre o descoperire interesantă efectuată în Irlanda acum ceva timp. Este vorba despre o cercetare al cărei obiect experimental l-au reprezentat un număr de 22 de persoane cu probleme de memorie și cu un nivel de stres ridicat, cărora le-au fost administrate în prima lună capsule probiotice, urmând ca în cea de-a doua lună să li se administreze doar capsule (fără conţinut probiotic).

În urma experimentului, rezultatul a fost unul surprinzător, deoarece toţi cei 22 de indivizi au înregistrat o scădere semnificativă a nivelului de stres şi o creştere majoră a activităţii cerebrale.

Întotdeauna îmi sfătuiesc pacienţii care suferă de probleme musclare sau durere de spate să fie foarte atenţi, deoarece pe lângă aceste probleme, foarte importantă este şi activitatea sistemului digestiv.

Imaginaţi-vă pentru câteva minute că aveţi o simplă durere de stomac şi cum această ”banală„ durere are capacitatea de a ne schimba starea de spirit.

Plecând de la aceste premise, sugestia mea este să nu lăsaţi niciodată durerea să vă schimbe starea de spirit şi să preveniţi cât de mult puteţi stadiul în care nu mai rămân foarte multe de făcut pentru sănatatea voastră. Consultaţi de urgenţă un medic specialist şi nu uitaţi de probiotice!

14 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page